Preterapia la copilul cu autism

Preterapia la intervenţia în autism are caracter obligatoriu.Nu vom avea câstig în interacţiunea şi lucrul cu acest copil dacă nu am reuşit în preterapie să luam controlul asupra copilului.

Interacţiunea cu copilul

Prima misiune a terapeutului este aceea de a gasi modalitatea de a interacţiona direct cu copilul. Nu pornim niciodată cu idei preconcepute şi facem tot posibilul să nu cream o icoană a copilului cu autism, fiecare individ este unic şi abordarea este diferită după fiecare caz. Metodele de lucru sunt aceleaşi dar ele trebuie corelate cu potenţialul copilului şi cât de grav este afectat în sensul comportamentelor dezaptative.

Deci prima etapă este cea de observare a copilului în mediu, cum interacţionează la diverşi stimuli, şi în special ce reacţie are faţă de terapeut.

Prima şedinţă este de observaţie şi provocare a copilului. Terapeutul trebuie să aiba rolul de observator şi să nu intervină decât atunci când este cazul. Imitarea copilului în diverse acţiuni sau sunete este necesară pentru a afla reacţia lui şi va pregăti teren pentru programele de imitaţie.

Terapeutul trebuie să folosească cât mai puţine cuvinte, dacă se poate deloc, facându-se apel doar la limbajul gestual, acest lucru nu va bulversa copilul iar mesajul către copil este clar şi pe inţelesul lui. Poziţia va fi ferma, vocea va fi modelata în funcţie de reacţiile copilului(adică dacă avem un comportament deviant vocea şi gesturile noastre vor arăta dezacordul, prin ignorare sau voce fermă, dacă copilul are un comportament aproape de normal îl incurajam la fel cu vocea şi gesturile noastre) . Această şedinţă vă va ajuta mai târziu să anticipaţi anumite reacţii negative ale copilului. Interacţionaţi prin joc, antrenaţi copilul în joc, aşa veţi capta puţină atenţie şi copilul vă va reţine figura şi vocea)

Aceasta este partea fericită a situaţiei,dar ce facem când avem un copil cu multiple comportamente dezaptative ?

Trebuie să analizam comportamentele ,să le urmarim,să găsim metodele cele mai bune pentru a le transforma fie în activităţi utile,fie să găsim comportamente cu care să le inlocuim.

Aici intervine patrea de analiză comportamentală.

Stabilirea relaţiei copil-terapeut

În urmatoarea etapă deja ne luam rolul în serios, şi începem să stabilim regulile jocului. Copilul va fi pus în scaun la masa de lucru( este bine ca la început să nu folosiţi masa între dumneavoastră şi copil, aşezaţi-o într-o parte ca dvs. să aveţi controlul fizic asupra copilului. Ce învăţăm copilul acum, ca dvs sunteţi terapeutul şi cel care deţine controlul. Copilul va fi ţinut în scaun forţat sau nu dupa caz, preţ de câteva momente în funcţie de copil, după care i se va da pauză. Dacă copilul refuză sa stea în scaun continuăm aşa până avem rezultatul dorit, adică copilul să stea în scaun preţ de 15 min. De fiecare dată, gradual mărim timpul de şedere în scaun, începând cu câteva secunde. Copilul fuge din scaun doar când îi dăm pauză dar nu pleacă din cameră. Reacţiile noastre sunt în funcţie de ce face copilul, este agresiv, plânge, ţipă, etc –ignoram complet(anticipaţi reacţiile copilului agresiv), copilul s-a potolit preţ de o secundă , suntem pe fază şi recompensăm cu vocea( Oaaa, ce cuminte... !) ne oprim imediat ce copilul a început să plângă din nou. Aici copilul va învăţa cele doua feţe ale terapeutului şi le va asocia cu reacţiile lui, când sunt cuminte se bucură şi mă laudă, când fac urât nu este de acord cu mine.

Aşa am stabilit relaţia terapeut-copil, nu trecem mai departe până copilul nu a învăţat că dvs sunteţi cel care conduce.

Obţinerea controlului asupra copilului

Cum obţinem controlul asupra copilului ? Prin atitudine fermă şi constantă, nu neglijăm faptul că va specula orice gest al nostru, care iese din tiparul de terapeut. Aceste prime etape sunt printre cele mai de preţ în terapia care urmează, acum veţi modela copilul comportamental şi aşa va lucra de acum încolo. Acum trebuie întărit comportamentul pozitiv, mai târziu nu se mai poate schimba mare lucru. De acum putem vorbi de introducerea recompensei la masa de lucru. Găsirea recompensei este o sarcină majoră pentru terapeut, oferind o motivaţie puternică copilului veţi avea rezultate imediate. Nu există copil autist cu care sa nu se poata lucra, există doar terapeut care nu a găsit recompensa bună pentru motivarea copilului. Deci găsirea recompensei şi diversificarea ei este de mare preţ în stabilirea regulilor de « joc » .

Cum obţinem contactul vizual

După ce am stabilit primele reguli şi suntem siguri că le- a învăţat şi răspunde la gesturile noastre, iar recompensa o avem la îndemană, şi dă rezultate, avem de facut primii paşi în rezolvarea problemei de atenţie. Copilul ştie deja că trebuie să stea în scaun, este obişnuit cu timpul pe care trebuie să –l petreacă cu terapeutul. Acum folosim recompensa imediată pentru obţinerea contactului vizual. Primele exerciţii sunt eşuate din start dar nu ne lasam copleşiţi de autism si perseverăm. Acest aspect va da rezultate intr-un final. Cum facem(aici se va exemplifica cu cineva din sala), avand recompensa la indemana, o plimbam prin faţa copilullui, atenţia lui va fi asupra recompensei când ajungem cu ea în dreptul feţei noastre o mutîm in spatele capului nostru avănd preţ de o secundă atenţia copilului în ochii noţtrii, vom recompensa imediat, afectiv ţi primar. O altă abordare este imobilizarea feţei copilului şi captarea atenţiei preţ de o secundă ,şi recompensat imediat. Pentru început vom striga copilul pe nume simplu, şi recompensat verbal...Bravooo, te-ai uitat la mine !, pregătind teren pentru sarcina de mai târziu când vom trece de 5 secunde, « Uita-te la mine ! »

Cum învăţăm copilul că există consecinţe plăcute şi mai puţin plăcute

Este foarte important de reţinut că indiferent de vârsta copilului şi gardul de afecţiune copilul trebuie învăţat că orice acţiune a lui va suporta o consecinţă bună sau rea în funcţie de ce a facut copilul.

În primele etape de învăţare, spre exemplu în programul de imitaţie sau receptiv obiecte le folosim numai pentru a întări un comportament bun, adică, nu învăţăm copilul ca acela este un cub ci ne folosim de comanda « CUB ! » doar pentru a ajuta copilul să asocieze executarea comenzii cu primirea recompensei. Il ajutăm în acelaşi timp să înţeleagă că neexecutarea sarcinii duce la dezacordul meu verbal şi gestual prin « NU » şi că mai târziu va trebui să execute sarcina forţat(un lucru neplacut pentru el). Sarcina trebuie dusă pâna la capăt indiferent de situaţie. Copilul va alege cu timpul doar partea în care el execută şi primeşte recompensa. Sarcinile vor fi uşoare pentru început, la îndemana copilului.

Consecinţele neplacute vor fi aplicate numai atunci când copilul are un comportament deviant şi cel mai bine atunci când vrea un lucru pe care il doreşte sau face o activitate placută. Dacă vom aplica această pedeapsă când el lucrează(face o activitate mai puţin placută) vom intări un comportament problemă , dacă o vom aplica când el face o activitate placută pentru el aceasta va avea efectul dorit.

Cand putem spune ca avem controlul asupra copilului :

• atunci când copilul este adus la masă şi menţinut acolo pentru a lucra
• când managementul comportamentelor dezaptative (problemă) funcţionează
• când contactul vizual se obţine la cerere
• când copilul indeplineşte o comandă de fiecare dată când cereţi ca o sarcină să fie indeplinită … sau măcar în noua cazuri din zece copilul indeplineşte sarcina şi nu doar din când în când atunci când vrea el.